Galvanizarea se referă la tratarea suprafeței unui strat de zinc pe suprafața metalului sau a altor materiale, în principal în scopul prevenirii ruginii estetice. Metodele comune actuale sunt în principal galvanizarea la cald și galvanizarea la rece, care se mai numește și galvanizare prin electro-galvanizare sau zincare. Datorită efectelor distructive ale coroziunii asupra metalelor, oamenii au căutat în mod constant modalități de a-și îmbunătăți soluția anticorozivă, iar una dintre cele mai utilizate tehnici de protecție a oțelului se numește galvanizare care a fost inventată de-a lungul a 280 de ani. În 1742, un chimist cunoscut sub numele de Melouin a descoperit că un strat de zinc ar putea fi aplicat fierului prin scufundarea acestuia în zinc topit. Această descoperire a declanșat un val de cercetări în întreaga comunitate științifică și a pus o bază solidă pentru galvanizare. În 1780, un fizician italian, Luigi Galvani, a observat că contactul dintre două metale diferite a dus la curgerea unui curent electric. De-a lungul timpului, înțelegerea galvanizării s-a îmbunătățit semnificativ, iar până în 1850, 10.000 de tone de zinc au fost utilizate anual de industria galvanizantă britanică pentru protecția fierului. Aceasta este nașterea industriei de galvanizare care continuă să înflorească până în prezent.
Galvanizarea la cald, cunoscută și sub numele de galvanizare la cald, topește lingoul de zinc la temperaturi ridicate, pune unele materiale auxiliare și apoi scufundă membrul structural metalic într-o baie de galvanizare pentru a atașa un strat de zinc la membrul metalic. Avantajul galvanizării la cald este că are o capacitate puternică anticorozivă, iar aderența și duritatea stratului galvanizat sunt mai bune.
Galvanizarea electrică înseamnă că soluția de sare de zinc este electrolizată pentru a acoperi părțile placate. În general, nu trebuie încălzit, iar cantitatea de zinc este foarte mică, deci este ușor să fii corodat atunci când întâlnești mediul umed. Galvanizarea electrică utilizează echipamente electrolitice pentru a pune piesa de prelucrat în soluția care conține sare de zinc după degresare și decapare și pentru a conecta polul negativ al echipamentelor electrolitice; așezați o foaie de zinc pe partea opusă a piesei de prelucrat pentru a vă conecta la polul pozitiv al echipamentului de electroliză, porniți sursa de alimentare și utilizați curentul pentru a trece de la polul pozitiv la polul negativ în direcție, apoi un strat de zinc va fi depus pe piesa de prelucrat.
Diferența dintre produsele galvanizate finite: suprafața galvanizării la cald nu este la fel de fină și luminoasă ca galvanizarea electrică, dar grosimea stratului de zinc este adesea de câteva ori mai mare. Performanța anticorozivă este, de asemenea, de câteva ori mai bună decât galvanizarea electrică. Acoperirea galvanizării la cald este mai groasă, în general 45-100 microni. De asemenea, poate fi acoperit cu un strat de zinc mai gros în funcție de cerințele utilizatorilor, iar acoperirea are o capacitate anticorozivă mai bună. Este potrivit pentru prevenirea ruginii pe termen lung a pieselor din oțel și fier care sunt utilizate în aer liber, cum ar fi suporturile de cablu tunel,paranteză de cușcă pentru piscicultură,paranteze hardware de andocare,post sprijină,paranteze telecom, elemente de fixare și alte componente hardware asociate proiectelor de infrastructură care necesită performanțe anticorozive bune. De exemplu, conductele de apă de la robinetul de fier anterioare au fost, de asemenea, galvanizate la cald. Galvanizarea prin electro, suprafața piesei de prelucrat este netedă și plană, iar grosimea stratului de acoperire este, în general, între 5-30 microni, astfel încât performanța anticorozivă nu este la fel de bună ca HDG. De obicei, piese precum șasiul, panoul, elementele de fixare mici, suporturile și piesele mici de ștanțare sunt, de obicei,electrogalvanizat.
